Top 3 atracții din Santorini

Top 3 atracții din Santorini

Fira
Mica și aglomerata capitală a insulei, Fira, cocoțată spectaculos la aproape 300 m deasupra apelor Calderei, pare în întregime închinată turismului, însă acest fapt nu a făcut-o să-și piardă atmosfera tipic cicladică. Renumită pentru zbuciumata viață de noapte și magazinele selecte de bijuterii de pe strada Ypapantis, Fira se remarcă și prin cea mai bogată ofertă culturală din Santorini, aici fiind concentrate cele mai importante muzee și centre culturale.

Situl arheologic de la Akrotiri
Pe coasta sudică au fost descoperite vestigiile unei civilizații avansate din epoca bronzului, nimicită de erupția vulcanică din secolul al XVII-lea î.Hr. De sub stratul de lavă solidificată a fost scos la iveală un întreg oraș, cu străzi, piețe și case cu 2-3 niveluri, care dispuneau chiar și de canalizare. Asemănările cu civilizația minoică din Creta sunt evidente. Cele mai impresionante sunt picturile murale rafinate, ale căror reproduceri în mărime naturală pot fi admirate la Centrul de Conferințe Petros M. Nomikos din Firostefani.

Oia
Situată pe coasta nord-estică, Oia este unanim socotită drept cea mai frumoasă așezare din Santorini. Acest loc este o continuă sursă de inspirție pentru artiști, după cum dovedește puzderia de galerii de artă, care pot fi găsite pretutindeni în oraș. Este o așezare formată din kapetanea, case impunătoare, cu tavan înalt, care au aparținut proprietarilor de corăbii, și skafta, case mai umile, săpate în stâncă, care au aparținut marinarilor și care azi au fost transformate în pensiuni exclusiviste, destinate milionarilor și vedetelor internaționale.

Etichete: Santorini

Comentați

Toate câmpurile sunt obligatorii!

Nume:
E-mail: (Adresa nu va fi făcută publică.)
Comentariu:
Type Code