
Bad Ischl a fost centru de exploatare a sării încă din secolul al XVI-lea, dar apele sale sărate au început să fie folosite abia trei veacuri mai târziu, după ce doctorul local Josef Götz a descoperit că ameliorează problemele reumatice ale minerilor și s-au dovedit folositoare și în tratarea problemelor de infertilitate ale Arhiducesei Sophie. Cel mai faimos fiu al acesteia, Franz Joseph, viitorul împărat, și-a petrecut verile aici timp de aproape 60 de ani, în Kaiservilla (foto), atrăgând după sine și alte nume cu rezonanță ale aristocrației europene.
Dacă vreți să vedeți unde și-au petrecut verile Împărăteasa Sissi și Franz Joseph și unde s-a aflat capitala secretă a Imperiului Austro-Ungar, cum a fost adesea numită reședința acestora, îndreptați-vă spre Kaiserpark.
Kaiservilla, situată pe malul nordic al râului Ischl, a fost cumpărată de Arhiducesa Sophie ca dar de nuntă pentru Elisabeta (Sisi) și Franz Josef și modificată între anii 1855 și 1858 astfel încât să capete forma literei E, ca omagiu pentru mireasă. Înscrieți-vă la un tur ghidat și veți putea vedea interioarele, încăperea unde se lua micul dejun, cea unde erau primite oficialitățile și biroul împăratului, unde acesta a semnat pe 28 iulie 1914 declarația de război împotriva Serbiei, care a marcat începutul Primului Război Mondial.
Comentați Anulați comentariul
Toate câmpurile sunt obligatorii!